astenie de toamna

O stranse si mai tare in brate,vrand parca sa se asigure ca-i acolo.
Voia sa-i spuna atatea.S-o opreasca si sa n-o mai lase sa plece niciodata.
Stia ca lipsa ei avea sa-i aduca din nou un gust amar.Dar isi inchise gandurile in arhivele mintii,si-si apleca trupul spre ea,lasandu-si capul sa adoarma pe sanu-i cald.

Ii auzea inima cum bate,ca si cum ar fi fost a lui.
Tot ce avea acum nevoie,un extaz de nemiscare si visul si-l putea trai din nou,cu aceeasi intensitate.Ca un cantec frumos,ce-l asculta la nesfarsit.


Incet,incet,uita de golul din suflet si senzatia de vid,individualizat prin absenta ei.Toate i se pareau departe..ca si cum nu le-ar fi cunoscut niciodata.


Goo Goo Dolls - Iris

rupe din tine,intregeste-ma !

   De cateva zile tot incerc sa ajung la suprafata,dar in loc de asta,mai mult regresez.
Am un sentiment ciudat,ca si cum nu as mai avea suficient aer si m-as sufoca cu fiecare ticait de ceas.
Urasc diminetile.
Ma simt pustiita,dezgolita de tot ce ma incalzea .In mine totul pare-a se raci..
Nu reusesc sa spun ce simt,si tac...tac,atunci cand tacerea nu-si are locul.
Sunt propriul meu prizonier,doar ochii tradand tipete dupa ajutor.Se poate numi nevoie de tine?
E ca si cum as fi intr-o cadere continua,dintre nori. Nu-i nici pilot automat,si nici dorinta suficient de puternica incat sa ma opresc.
Am inceput sa zambesc fals.Muschii fetei aproape ca mi se destind mecanic,fara sa mai simt ceva.Sunt neatenta si superficiala.Nu ma pot gandi la nimic,in profunzime.Nu pot,nu vreau.Nu-mi mai pasa de nimic.Ma sperie insa gandul ca as putea ajunge o masinarie fara sentimente.
Nu vreau sa ascund ce-am in suflet..dar nici macar nu pot vorbi despre asta.
Fiecare tentativa pare-a fi inabusita fara ezitare.



Imi e dor .
Strange-ma in brate si spune-mi ca totul va fi bine.
Raspandeste in mine caldura ta,si lasa-mi visele sa alerge din nou de nebune pe serpentinele vietii.

SenS

De cate ori ai trecut printr-o multime,si i-ai simtit parfumul? Doar faptul ca l-ai recunoscut si te-ai oprit in loc,adulmecand ca un animal de prada,ti-a adus un strop de fericire in inima.
De cate ori i-ai ascultat melodia preferata,simtind-o mai aproape? Fiecare nota in parte,fiecare vers si subinteles..
De cate ori ti-ai dorit sa mai poti saruta buzele-i reci? S-o simti cum tremura atunci cand o atingi?
De cate ori te-ai simtit sastisit de lumea din jur,dar in bratele ei ai gasit atata libertate si alinare,incat nu i-ai mai fi dat drumul niciodata?

De cate ori ai vrut sa mai ramana,dar zorii zilei n-au fost niciodata de partea ta?
De cate ori ti-ai cufundat fiinta in parul ei,lumea ta fiind cuprinsa de betie,exaland fericire pretutindeni?
De cate ori ai vrut sa-i spui c-o iubesti din toata inima,dar nu ti-ai gasit cuvintele? Cand mii de fiori ti-au strabatut sira spinarii,lasandu-te prizonier in propria persoana.
De cate ori ti-ai luat inima in dinti si ai dat un nou sens?
De cate ori ai iubit?

missing you

Imi este un dor nebun de tine.
Ai fi putut sa ramai.Mi-ai promis in schimb c-ai sa te intorci,si-ai sa ma strangi atat de tare in brate incat respiratia mi s-ar opri.
Nu era acelasi lucru..dar era singura iluzie ce-mi hranea sufletul.

Acum insa,imaginea ta ascunsa undeva in adancul inimii a inceput sa se ofileasca,la fel ca o floare fara apa.
Bucatica cu bucatica.
Ochii mi-am spus c-am sa-i pastrez pentru final.
Ma tem doar ca nu va mai fi asa de usor sa pot crea vise,ca altadata.

Am incercat sa te arunc la gunoi.Pur si simplu.
Sa te mototolesc la fel ca pe-o ciorna,sa-ti dau foc si-apoi sa privesc cum te transformi in scrum.In zadar.

Sufletu-mi este o camera goala.Cu ferestrele inchise,de un aer sufocant,soarele strabatand doar foarte rar.

Candva era vie,plina de lumina si culoare.
Atunci traiam fiecare nanosecunda cu frenezie,eram fericita,ochii razandu-mi din toti rarunchii.Iubeam.Eram doi in unu.Tu,eu.




VAST - Don't Take Your Love Away

Final Countdown

Imi e frica de sfarsitul vacantei. Imi e frica de faptul ca va trebui sa dau ochii cu persoanele pe care le evit din rasputeri,si ca din nou voi fi nevoita sa ma acomodez cu patul procustian al vietii de liceu.Ceea ce urasc,de altfel.
N-am fost niciodata de acord cu ideea de turma,idei preconcepute si altele.N-ar trebui fiecare om sa fie diferit in felul lui,sa aiba propria personalitate si propriul stil? Parca am fi luat toti unanimizarea in brate,si ne-am fi contopit.
Ma gandesc la materiile cu care voi avea de-a face si deja simt o zvacnire de migrena.Prea mult,dar mai nimic.
Ne indopam cu informatii total inutile,invatate mecanic,pe care dupa scurt timp le vom da uitarii.Si tot asa,pana absolvim.Si ce facem cu diploma,daca lucrurile le uitam? Scoala n-ar trebui sa aiba un scop,si anume educatia? Cultura?Ce rost au orele de muzica,daca habar avem ce inseamna muzica cu adevarat? Muzica buna,nu lalaiturile cantaretilor de umplutura,pe care-i vedem zilnic la televizor.La ce bun orele de romana,cand noi adoptam limbajul de messenger si suntem ferm convinsi ca Luceafarul ii apartine lui Alecsandri? De ce a citi o carte a devenit o rusine pentru unii? Cand am devenit asa absorbiti de kitschuri si tehnologie,incat am uitat cum e sa vezi un rasarit de soare,real? Sa citesti o carte,sa vezi o piesa de teatru..
Am evoluat atat de mult in unele parti,incat involutia a devenit necesara in altele.
Poate ca ar ramane la stadiul de intrebare retorica,dar cand se gasesc atatea specimene ce habar au pe ce lume traiesc,cum a fost posibil sa evoluam pana aici?


P.S: Subiectul necesita o resuscitare.Poate candva,am sa revin.

July rain.

Aseara n-am putut dormi,asa ca am ascultat cum crengile de tei izbeau violent in fereastra.Ploua.Era placut sa aud doar cum cad picaturile de ploaie,si respiratia mea .Mi-au trecut prin minte mai multe lucruri decat masinile care trec pe autostrada Soarelui,si cred ca in cele din urma,am realizat multe.Ca suntem niste ipocriti,toti.Nu m-a ajutat cu nimic sa fac pe zana buna cu toti,indiferent de merit.Te alegi doar cu urmele de incaltaminte,intrate bine in piele.Iar detergent psihic,suficient de bun,nu exista.M-am obisnuit cu durerea in asa fel,incat a devenit ca o parte din mine.E ca un drog,pe care-l folosesc de fiecare data cand am nevoie de aer.
Uneori simt ca imi e dor de tine.Poate doar de imaginea ta.Oare poti oferi cuiva un loc in inima ta,pentru o perioada..nelimitata?

Mi-am amintit de clipele din copilarie.De partidele de volei jucate,imitandu-l pe Radu Naum,de concursurile de cantat,folosindu-ma de melodiile lui Ducu Bertzi si Semnal M,tentativele de a face prajituri in cuptorul bunicii,spalatul pisicii (care pana la urma isi infigea ghearele pe unde apuca),de curatatul ghetutelor in speranta ca Mos Nicolae nu-mi va lasa un bat,si de joaca.Joaca de copil.Inocenta de-atunci,ce nu cunostea batjocura de azi.
Dintr-o data,ma gaseam in mijlocul unor copii,alergand printre frunze aramii,cazand si uitandu-ma la cer.
Adormisem,iar ploaia se oprise.

Parte dintr-un intreg

Spunem ca ne cunoastem unul pe altul.Ne permitem lucruri.Ne asumam unele responsabilitati doar de dragul de-a o face.Obisnuim sa lasam impresia ca ne pasa de cei din jurul nostru.Sa ne invaluim in imagini prelucrate,in sentimente false,aparente..

Vedem doar exteriorul unei persoane.Judecam,fara sa avem dreptul sau sa stim ce judecam.Ne bazam pe un simplu aspect,uitand sa patrundem in suflet,in miezul persoanei.Ne limitam la coaja,integrandu-ne in tipar.

Am uitat poate,ca adevarata frumusete izvoraste din interior.Frumusete care nu-i amenintata de degradare,spre deosebire de suprafata.Dar ne multumim cu efemeritatea.Ne multumim cu putin,crezand ca avem totul.

Credem cu desavarsire in perfectiune,fara sa-i stim macar definitia.Asimilam fapte si vorbe, si ne atribuim apoi dreptul de-a le folosi fara jena.Furam din personalitatile altora.Ne cladim lumea pe ceea ce vedem,din praf si kitschuri.Nu ne pasa de adevaratele valori.Ne jucam cu iubirea,cu sentimente sincere si pure.Luam totul in deradere.

Mintim.Uneori,minciuna este atat de bine croita,incat ne prindem pe noi insine intr-o panza asemanatoare celei de paianjen.Continuam sa ne hranim cu aceleasi iluzii.La ce ne serveste un zambet fals? La ce ne servesc toate eforturile de zi cu zi,incercand sa parem altfel decat suntem? Nu realizam oare ca daca facem un lucru de prea multe ori,ne intra in sange?Ca ne obisnuim cu el,si la un moment dat ne va fi aproape imposibil sa renuntam a-l face? Ca pana la urma,masca se va contopi cu noi,lasandu-ne captivi in propria capcana?
Nu ne place sa ni se spuna adevarul.Iar daca totusi ni se spune,nu-l acceptam.Si ne mai numim fiinte capabile sa gandeasca.
Dar noi chiar ne cunoastem? Sau oare gandurile astea au scapat de analiza?

Cum vom putea oare sa schimbam ceva..vreodata..?

Hei,Fat-Frumos!

Stiu ca esti acolo si existi.E suficient sa ma hranesc cu iluzia asta.
Haha,patetic.

M-am obisnuit sa te caut in fiecare necunoscut ce trece pe strada.E foarte ciudat sa te uiti la cineva,sa privesti in ochii lor si sa cauti particica aia din altcineva.E de altfel trist,sa te trezesti in fiecare dimineata si sa-ti masori singuratatea.Sa te uiti in oglinda si sa vezi un chip ce pare a izvori dintr-o balada trista.La inceput era obositor si totul parea incadrat intrun mare absurd.Acum a devenit rutina.
Desi,recunosc,e frumos sa-mi indulcesc visele cu tine.Imi lasi inima o rana deschisa.Deschisa..dar fericita.
Am sa te gasesc candva.Si totul va fi pentru mine ca inceputul unui mare cantec.Un cantec ce-l voi savura pana in ultima clipa.
Dar pana atunci,imi voi lasa inima sa se odihneasca..iar masca de zi cu zi o voi da jos.

Tie

Agonia nu rezista niciodata in starea ei primitiva,ci tinde spre evolutie,profitand de orice lucru minor,pana la marele bum.

Bum.O supradoza.O supradoza de tine.Sper ca te recunosti,vinovatul de judecata mea slaba.Tu,care cu cateva cuvinte reusesti sa tai direct in carne,sa strapungi cu cuvintele tale taioase,si sa lasi in urma un cadavru viu,cangrenat psihic.Tu,copil razgaiat si naiv,ale carui atingeri se aseamana cu fulguirile usoare ale fluturilor de argint,intro seara calda de iarna.Pare paradoxal,nu? Este.

Reusesti sa transformi totul intr-o joaca de copii. Sa lasi sentimentul ca inlauntrul meu se afla un gol pe care nu stiu cand il voi umple ..Poate este un joc facil,o distractie de cuvinte,spuse alandala,uitate de-a mai fi slefuite in drumul lor spre transformare.O durere dulce amarui,ce pulseaza,de fiecare data cand faci asta.O bucurie din subconstient,un chiot salbatic din strafundurile inimii.

Existi,dominat de siguranta ca nu voi mototoli niciodata amintirea ta,in incercarea de-a o arde.Ca nu voi inceta de-a mai cauta parfumul tau pe toate hainele mele,de-a renunta sa mai ascult melodiile ce-mi amintesc de tine,de-a te arunca in lumea uitarii,sperand a cadea in gol. Iti pui amprenta asupra mea,chiar daca nu stii s-o faci decat prin a ma rani.

P.S.: I still love you.

About

Pagina asta mereu va fi in constructie .


Avand in vedere ca nu sunt bine echilibrata intre extreme,ma pot caracteriza in multe feluri.
. sincera,egoista,calda,posesiva,spontana,tampita,emotiva.

Sa nu uit.Si liceeana.:))

Jane,ca pseudonim. ^_^