rupe din tine,intregeste-ma !

   De cateva zile tot incerc sa ajung la suprafata,dar in loc de asta,mai mult regresez.
Am un sentiment ciudat,ca si cum nu as mai avea suficient aer si m-as sufoca cu fiecare ticait de ceas.
Urasc diminetile.
Ma simt pustiita,dezgolita de tot ce ma incalzea .In mine totul pare-a se raci..
Nu reusesc sa spun ce simt,si tac...tac,atunci cand tacerea nu-si are locul.
Sunt propriul meu prizonier,doar ochii tradand tipete dupa ajutor.Se poate numi nevoie de tine?
E ca si cum as fi intr-o cadere continua,dintre nori. Nu-i nici pilot automat,si nici dorinta suficient de puternica incat sa ma opresc.
Am inceput sa zambesc fals.Muschii fetei aproape ca mi se destind mecanic,fara sa mai simt ceva.Sunt neatenta si superficiala.Nu ma pot gandi la nimic,in profunzime.Nu pot,nu vreau.Nu-mi mai pasa de nimic.Ma sperie insa gandul ca as putea ajunge o masinarie fara sentimente.
Nu vreau sa ascund ce-am in suflet..dar nici macar nu pot vorbi despre asta.
Fiecare tentativa pare-a fi inabusita fara ezitare.



Imi e dor .
Strange-ma in brate si spune-mi ca totul va fi bine.
Raspandeste in mine caldura ta,si lasa-mi visele sa alerge din nou de nebune pe serpentinele vietii.