.am ramas eu cu mine.

              Toamna aproape a trecut,si odata cu ea s-au dus si franturile mele de fericire. Si cad,una dupa alta,plutind in lacrimi si amintiri de mult apuse.
Ma intind in pat si fara sa vreau,imi apar in fata ochilor,ca un film de scurt metraj,toate clipele traite.Si incerc sa le ating,ah ! Cat as vrea sa ma pot intoarce acolo,sa gust din nou din fericirea in stare pura.  Sa-mi simt sangele cum alearga prin vene si inima gata sa-mi sara din piept. Sa pot spune iarasi acele doua cuvinte de care m-am ferit intodeauna,si care totusi au ajuns sa faca parte din mine. Sa pot umple golurile care ma sting,pe zi ce trece.Sa pot zambi din inima.

        Nu pot spune ca nu mi-e dor,pentru ca imi este un dor nebun,dar nu ma pot minti singura la nesfarsit.Nu pot cladi nimic de una singura si nici nu pot spera la vise imposibil de realizat. Nu pot sa iubesc pentru doi si asta este un lucru cert,pe care fiecare dintre noi il stie.Dar cati dintre noi il accepta ? Nu este asa de usor sa-l lasi pe celalalt sa plece,dar simplul sentiment de iubire pe care-l simti zvacnind in interiorul tau te face sa vezi dincolo de egoism.

        Nu am sa pretind ca totul este asa cum ar trebui,cand de fapt nu este. Nu vreau sa ascund nimic. Am iubit,iubesc si voi iubi in continuare.
Am sa las lacrimile sa cada in voie si niciodata n-am sa zambesc fals. De-acum incolo voi fi sincera cu mine.Imi pare rau ca pana acum n-am fost dar niciodata nu-i prea tarziu pentru a schimba ceva.


  Iarta-ma,Flori !


the script - breakeven
 

franturi

Imi tot pun unele intrebari dar nu gasesc inca raspunsuri. Ceea ce-i ciudat,deoarece eu intodeauna gasesc un raspuns,fie el si aberant,pentru o intrebare.
 Sunt eu prea naiva sau am facut un obicei din a ma inconjura de oameni falsi ?
Am incercat sa controlez asta,dar de cele mai multe ori am cazut intr-o prapastie mai adanca decat cea in care ma arunca presupusa naivitate.
Nu am negat niciodata acest lucru,din contra,am incercat sa-mi cunosc defectele.Intodeauna mi-am recunoscut impulsivitatea si egoismul dar in ochii unora,nu am facut decat sa ma autoproclam vinovatul perfect,in orice situatie dificila care avea sa apara. Si asta este oarecum egoist,dar nu din partea mea. Fiecare are dreptul sa greseasca,caci daca nu am face asta viata nu ar mai avea niciun rost.Si probabil ca daca ne-am gandi obiectiv,am ajunge foarte usor la aceasta concluzie.
Oamenii vin si pleaca din vietile noastre,e ceva normal si nu putem impiedica asta. Partea urata vine atunci cand amprentele lasate sunt impregnate adanc si tot ce mai ramane in urma e o durere muta si rece.
 Ah,si incerc sa fiu puternica ! Mi-am zis asta de atatea ori dar se pare ca degeaba. Si iar sunt judecata in mii de modalitati. Nu inteleg insa de ce trebuie sa incheiem capitole care la vremea lor,au fost frumoase,in moduri atat de grotesti. Cum putem oare sa aruncam la gunoi sentimente,pur si simplu?
  Se spune ca dureaza mult sa-ti lipesti inima la loc. Dar ce faci cand nu gasesti toate piesele ? Cum o peticesti ? Cu ce umpli golurile alea mari si urate care devin asa proeminente seara ? Cum iti poti ascunde lacrimile pe care,orice-ai face,nu le poti stapani ?

Sunt intrebari care-mi alearga prin minte in fiecare seara.Sunt intrebari carora nu le-am putut gasi un raspuns,desi am cautat din rasputeri.



 
The Script- Before The Worst




PS:  Asta-i doar un ciot,nu-l pot numi inca o postare finalizata. Pe curand !