Agonia nu rezista niciodata in starea ei primitiva,ci tinde spre evolutie,profitand de orice lucru minor,pana la marele bum.
Bum.O supradoza.O supradoza de tine.Sper ca te recunosti,vinovatul de judecata mea slaba.Tu,care cu cateva cuvinte reusesti sa tai direct in carne,sa strapungi cu cuvintele tale taioase,si sa lasi in urma un cadavru viu,cangrenat psihic.Tu,copil razgaiat si naiv,ale carui atingeri se aseamana cu fulguirile usoare ale fluturilor de argint,intro seara calda de iarna.Pare paradoxal,nu? Este.
Reusesti sa transformi totul intr-o joaca de copii. Sa lasi sentimentul ca inlauntrul meu se afla un gol pe care nu stiu cand il voi umple ..Poate este un joc facil,o distractie de cuvinte,spuse alandala,uitate de-a mai fi slefuite in drumul lor spre transformare.O durere dulce amarui,ce pulseaza,de fiecare data cand faci asta.O bucurie din subconstient,un chiot salbatic din strafundurile inimii.
Existi,dominat de siguranta ca nu voi mototoli niciodata amintirea ta,in incercarea de-a o arde.Ca nu voi inceta de-a mai cauta parfumul tau pe toate hainele mele,de-a renunta sa mai ascult melodiile ce-mi amintesc de tine,de-a te arunca in lumea uitarii,sperand a cadea in gol. Iti pui amprenta asupra mea,chiar daca nu stii s-o faci decat prin a ma rani.
P.S.: I still love you.
